Craciun 2013 – sa ne aducem aminte ca cineva mare s-a facut mic pentru noi pentru a ne ridica de unde am cazut
Vorbind despre misterul intruparii si nasterii Domnului nostru Isus Cristos, Sfantul Pavel spune in scrisoarea catre Filipeni, cap. 2, urmatoarele:
4. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare şi ale altuia.
5. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus,
6. Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu,
7. Ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om,
8. S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce.
Cu alte cuvinte, sarbatoarea nasterii Domnului nostru Isus Cristos este amintirea ca cineva mare (Dumnezeu) s-a facut mic (om) pentru noi, ca de unde suntem cazuti sa ne poata ridica la locul ce ni se cuvine.
Pavel ii indeamna pe crestinii din Filipe ca acest gand care era in Cristos sa fie si in ei, cautand sau preocupandu-se mereu nu numai de problemele si nevoile lor, ci si de ale altora.
Cu acest gand va invit sa priviti in jur la cei care sufera, sunt in nevoi sau sunt nedreptatiti: este rolul nostru sa le aducem mangaiere si o raza de speranta. Actionand in acest fel il facem pe Isus viu si prezent in societate si in mijlocul semenilor nostri.
Va urez ca aceasta sarbatoare a nasterii Domnului Isus sa va umple sufletele de pace si bucurie alaturi de cei dragi, iar noul an care vine sa va fie plin de binecuvantari si impliniri.
Program de Craciun 2013
Slujba de Craciun va avea loc miercuri, pe data de 25 decembrie, incepand cu orele 10:00am la locatia binecunoscuta: St. Jeanne de Lestonnac School’s Chapel, 16791 East Main St., Tustin, CA 92780
Dupa terminarea serviciului religios from avea “Bring a gift to baby Jesus”, unde copii vor aduce un mic cadou Domnului Isus si vor primi, de asemenea, cadouri de la Mosul. Detalii despre aceste eveniment aici: https://www.facebook.com/
La sfarsit vom servi o mica agapa frateasca.
Va asteptam pe toti pentru a ne uni in rugaciune si gand bun.
Craciun binecuvantat!
—
Pr. Chris Terhes